Desi pot fi inconfortabile sau neplacute, prin felul sau intensitatea lor, emotiile, inclusiv cele negative (furia, tristetea, teama, stresul, anxietatea, etc) au la baza o functie benefica, adaptativa. Astfel, asa cum rolul furiei este de mobilizare (pentru a face fata nedreptatii suferite, de exemplu), rolul tristetii – acela de retragere temporara dupa o pierdere, rolul anxietatii este de semnalizare a unei potentiale amenintari in vederea luarii mijloacelor de precautie. In ciuda distresului (termen generic pentru suferinta psihica) temporar, trairile emotionale orienteaza in cele din urma catre refacerea echilibrului si a starii de bine. Impulsionati de frica/anxietatea suferita, exprimata prin neliniste, tensiune, sentiment general de pericol, oamenii se orienteaza catre refacerea sigurantei.
Uneori insa, unele emotiile negative, numite in acest sens disfunctionale, pot declansa distres prelungit si chiar boala (psihica), atunci cand apar conditii ce pot tine de persoana (vulnerabilitate psihica specifica), reactia ei (modalitati de raspuns partial invatate), sau context (ex: eveniment stresant, traumatic). Modul in care anxietatea devine “patologica”, constituindu-se in cele din urma intr-o tulburare emotionala, este, in linii mari, legat de o apreciere exagerata a amenintarii, sau de instituirea unei sensibilitati exagerata/aversiune fata de anxietate (“anxietatea de anxietate”).
Anxietatea devine problematica atunci cand, dupa expunerea la o situatie neplacuta, sau potential periculoasa, care a survenit poate in mod surprinzator (situatia de a fi atacat, o gafa sociala, perspectiva brusca a unei boli grave, etc) persoana in cauza devine deosebit de vigilenta fata de astfel de contexte, traind cu distres crescut situatiile pe care le asociaza cu riscul reaparitiei amenintarii (magazine, intruniri sociale, stari de incertitudine, samd), sau gandul ca asemenea amenintari s-ar putea concretiza. De cele mai multe ori este prezent fenomenul ingrijorarii, stil mental reprezentat de o serie de ganduri repetitive, anticipatorii, de factura negativa, in legatura cu ceea ce produce teama. Desi ingrijorarea este un fenomen comun si de cele mai multe ori inofensiv, in anxietate ea devine patologica, fiind perceputa ca incontrolabila si coplesitoare. Persoanele cuprinse de ingrijorare patologica au permanent ganduri legate de ceea ce se poate intampla rau in viitor, ganduri in care se implica intr-un mod exagerat (aceasta implicare fiind si una dintre modurile prin care se deosebeste de ingrijorarea “sanatoasa”). Inutil de adaugat ca teama resimtita in cazul tulburarilor de anxietate este nejustificata si irationala. Pericolul anticipat/temut este reflectat intr-un mod catastrofal, de multe ori fara nici o baza reala (ex: cineva care experimenteaza dureri de cap se gandeste automat la o tumora). De cele mai multe ori, persoanele care dezvolta o tulburare anxioasa sunt dintre cele cu un stil de gandire negativ, orientat catre pericol, “prapastios”.
In acelasi timp, poate avea loc si aparitia unei aversiuni, sau sensibilitati exagerate fata de starile de anxietate in sine, dupa ce anxietatea a fost resimtita la inceput intr-o anumita situatie. Persoana anxioasa dezvolta atat o senzatie puternica de neplacere, cat si o teama fata de starile anxioase (pe care le gestioneaza “prost” si le interpreteza catastrofal). Gestionarea defectuoasa poate include moduri de reglare experiential-fiziologice ca respiratie superficiala (“toracala”), incordare musculara, refuzul/rezistenta experientiala fata de senzatia de anxietate, continuarea focusarii atentiei catre senzatia de anxietate (care mentine si amplifica senzatia). La capitolul interpretarii negative, sau catastrofale exista teama de efectele anxietatii: afectarea majora a sanatatii psihice (nebunie), sau boala fizica. In realitate, senzatiile de anxietate nu au efect atat de nociv asupra sanatatii psihice, sau fizice; in general, consecinta este mai degraba afectarea starii de bine si schimbarea stilului de viata in sens negativ (scaderea satisfactiei in legatura cu viata).
Atunci cand anxietatea a atins o intensitate clinica (tulburare de anxietate) psihoterapia ajuta in mai multe feluri: informare cu privire la natura anxietatii (facand deosebirea intre aceasta si bolile fizice, sau psihice mai grave -psihoze), intelegerea modului in care persoana a dezvoltat o tulburare de anxietate, identificarea unor amenintari reale sau conflicte interne si rezolvarea acestora, insusirea unui stil de gandire mai realist si rational (diferit de gandirea anxioasa de tip negativ, catastrofal), invatarea modului de gestionare a emotiilor, deprinderea unor tehnici de relaxare, implicarea in comportamente/ moduri de abordare diferita a situatiilor cauzatoare de anxietate.
